Cetățeni și instituții împreună pentru un mediu curat

Dacă tot am vorbit despre ce putem face pentru a avea un mediu protejat, trebuie să știm că, în calitate de cetățeni ai orașelor și ai țării în care trăim, avem nu doar drepturi, ci și obligații legate de mediu. Nerespectarea lor poate duce la sancțiuni, adică la diferite forme de pedeapsă aplicate de autorități.

Însă, mai important decât frica de sancțiuni este să dezvoltăm o conștiință a responsabilității: să înțelegem că natura face parte din viața și familia noastră. Dacă nu avem grijă de ea, ne rănim pe noi și pe cei dragi nouă. Mediul înconjurător este casa noastră comună. Pentru ca această casă să rămână curată și sănătoasă, este nevoie de colaborare: între cetățeni și instituțiile locale (primărie, consiliu local, școală, asociații). Doar împreună putem păstra natura vie și prietenoasă.

Drepturile cetățenilor

Fiecare persoană are dreptul la:

  • un mediu curat și sănătos – aer curat, apă potabilă, spații verzi și păduri;
  • informații despre mediu – să afle ce se întâmplă în jur și cum este afectată natura;
  • participare la decizii – să își spună părerea atunci când se discută proiecte care influențează mediul;
  • protecție legală – dacă natura este distrusă, cetățenii pot cere să fie apărată.

Rolul nostru ca indivizi

Noi, oamenii, avem un rol direct și important:

  • păstrăm curățenia și să reducem risipa;
  • participăm la acțiuni de plantare, ecologizare și reciclare;
  • respectăm natura, să nu rupem plantele, să nu aruncăm deșeuri, să protejăm animalele;
  • ne educăm și să îi educăm și pe ceilalți prieteni, colegi, familie în spirit ecologic;
  • semnalăm problemele atunci când vedem poluare, tăieri ilegale sau alte fapte care dăunează mediului.

Rolul instituțiilor locale

Instituțiile publice locale au datoria să creeze condiții pentru un mediu curat:

  • să asigure colectarea și reciclarea deșeurilor;
  • să dezvolte și să întrețină spațiile verzi și parcurile;
  • să informeze populația despre starea mediului;
  • să susțină programe de educație ecologică în școli;
  • să colaboreze cu organizații, firme și comunități pentru protecția naturii.

Cum putem colabora?

Colaborarea dintre indivizi și instituții se poate face prin:

  • participarea la consultări publice – atunci când primăria propune proiecte care pot afecta mediul;
  • implicarea în campanii locale – de plantare de copaci, colectare de deșeuri, evenimente eco;
  • dialog constant – cetățenii pot transmite idei și soluții autorităților locale;
  • voluntariat – în școli, ONG-uri sau proiecte comunitare;
  • proiecte comune – școli + primării + comunitate (ex. crearea unei grădini urbane, curățarea unui râu, refacerea unui parc).

Rolul nostru nu se oprește la a respecta regulile. Putem fi parteneri activi ai instituțiilor locale, iar împreună putem construi orașe și sate mai curate și mai verzi. Natura este parte din familia noastră, iar grijă față de ea înseamnă grijă față de noi și de generațiile viitoare.

💚

Proiectul face parte din inițiativa EDUCAȚIA PENTRU MEDIU ȘI ȘCOLI SUSTENABILE, proiect finanțat din Fondul pentru mediu în cadrul programului vizând educația şi conştientizarea publicului privind protecția mediului. www.afm.ro

Articole recente